Concertul dedicat Nașterii Domnului – o bucurie pentru credincioșii parohiei „Adormirea Maicii Domnului”

Cu sufletele pline de emoție și recunoștință, credincioșii parohiei ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” Săcălaz, au avut bucuria de a participa la cea de-a treia ediție a concertului dedicat sărbătorii Nașterii Domnului. Acest eveniment deosebit a fost susținut de Corul Catedralei Mitropolitane, condus cu măiestrie de domnul profesor dirijor Bogdan Mureșan, alături de doamna profesor Irina Oșanu, ce a dirijat corul ” Sf. Ioan Teologul”, oferind momente înălțătoare de muzică corală și colinde tradiționale.

Un dar spiritual pentru întreaga comunitate

Concertul a adus un mesaj de pace, speranță și bucurie, reamintindu-ne tuturor că Nașterea Domnului este temelia iubirii și a unității. Vocile angelice ale corului au răsunat în biserică, creând o atmosferă de sfințenie și căldură sufletească, iar repertoriul ales cu grijă a adus lacrimi de emoție în ochii celor prezenți.

Recunoștință adusă sponsorilor și susținătorilor:

Acest eveniment de suflet nu ar fi fost posibil fără sprijinul generoșilor sponsori ai parohiei noastre:
Total Protect S.A
SAR Security ,
-Exigent S.A,
Decor Design ,
Diamond Events ,
cărora le mulțumim din inimă pentru implicarea lor. Ei au contribuit cu dragoste și dăruire, făcând posibilă organizarea unui concert care a atins inimile tuturor celor prezenți.

De asemenea, le mulțumim tuturor credincioșilor care au participat și au susținut acest eveniment. Prezența și rugăciunile lor au transformat acest concert într-o adevărată sărbătoare a comunității noastre parohiale.

Ziua onomastică a părintelui Nicolae Cosmin

Această sărbătoare a avut o semnificație specială pentru parohia noastră, deoarece în această zi l-am sărbătorit și pe părintele paroh Nicolae Cosmin, cu ocazia zilei onomastice. Sub ocrotirea spirituală a Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, părintele ne-a oferit, ca de fiecare dată, un exemplu de credință, dăruire și slujire. Îi dorim părintelui multă sănătate, putere de muncă și ani binecuvântați în slujba lui Dumnezeu și a comunității!

Un eveniment pentru toți enoriașii

Concertul de colinde dedicat Nașterii Domnului a fost nu doar o celebrare a sărbătorii creștine, ci și o oportunitate de a reuni întreaga comunitate în jurul valorilor comune: credința, speranța și dragostea pentru aproapele nostru.

În încheiere, mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestui eveniment de suflet. Rugăm pe Bunul Dumnezeu și pe Maica Domnului să ne călăuzească pe toți cu binecuvântările Sale, iar lumina sărbătorii Nașterii Domnului să rămână mereu vie în inimile noastre!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!


Piatră de temelie pentru biserica Parohiei Săcălaz II

Sâmbătă, 28 septembrie, preotul paroh Cosmin Drugan și credincioșii Parohiei Săcălaz II, Protopopiatul Timișoara I, au trăit momente de bucurie și înălțare duhovnicească, prilejuite de sfințirea locului și punerea pietrei de temelie pentru noua biserică parohială.
Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu părintele Zaharia Pereș, protopopul locului, părintele paroh Cosmin Drugan și alți slujitori.

După sfințirea apei și a untdelemnului, Înaltpreasfinția Sa a rânduit preoții slujitori care au citit îndătinatele rugăciuni în cele patru laturi ale bisericii și apoi a așezat, în locul pregătit, o pietricică de la Muntele Sinai și placa inscripționată cu datele acestui nou lăcaș de cult, ale cărui hramuri sunt „Adormirea Maicii Domnului” și „Maica Domnului Grabnic Ajutătoare”.

În cuvântul adresat credincioșilor, Părintele Mitropolit a spus: „Să ştiţi, însă, că am venit şi eu cu o piatră adusă din Muntele Sinai. Pe ea este imprimat rugul acela care ardea şi nu se mistuia, când S-a arătat Dumnezeu lui Moise. Piatra aceasta a auzit cum a grăit Dumnezeu cu Moise pe Muntele Sinai, atunci când i-a dat Tablele Legii, şi am ţinut să aduc această piatră şi s-o pun sub Altarul ce se va zidi aici. N-a fost biserică la a cărei temelie să fi participat şi să nu fi pus o piatră din Muntele Sinai”.

De asemenea, credincioșilor veniți în număr mare la acest moment important din viața parohiei, Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit despre rolul Bisericii în urcușul nostru duhovnicesc și despre datoria enoriașilor de a sprijini con­s­truc­ția noii biserici parohiale, întrucât ctitorii vor fi pomeniți mereu la toate slujbele ce se vor oficia în acest sfânt lăcaș de cult.

Tot cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan i-a oferit primarului Nicu Viorel o icoană cu Maica Domnului, în semn de cinstire și prețuire pentru sprijinul acordat la înființarea acestei parohii. Preotul paroh a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan pentru oficierea acestei slujbe de binecuvântare și pentru aleasa purtare de grijă arătată parohiei nou-înființate și i-a oferit o icoană cu Maica Domnului, sub a cărei ocrotire se va afla biserica.

Sărbătoarea parohiei a continuat a doua zi cu prăznuirea icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoare”, ne-a transmis părintele protopop Zaharia Pereș.

articol publicat pe siteul Ziarul Lumina