luni, 30 septembrie 2024
18:00 Vecernie mare cu litie
marți, 1 octombrie 2024
08:00 Utrenie
10:00 Sfânta Liturghie (în cinstea Icoanei Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare de la mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos)
vineri, 4 octombrie 2024
08:30 Sfânta Liturghie
sâmbătă, 5 octombrie 2024
09:30 Pomenirea celor adormiți (Parastas)
18:00 Vecernie mare
duminică, 6 octombrie 2024
08:00 Utrenie
10:00 Sfânta Liturghie
18:00 Paraclisul Maicii Domnului
Lună: septembrie 2024
Cuvânt de mulțumire și de încredințare
Cu adâncă recunoștință și bucurie în suflet, doresc să adresez mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Pr. Protopop Zaharia Pereș, preoților prezenți, Domnului Primar , tuturor Consilierilor Locali, întregii Administrații Săcălăzene, Doamnei director al Școlii Gimnaziale Sacalaz, tuturor sponsorilor, Consiliului parohial, Comitetului de femei și întregii comunități pentru implicarea și sprijinul oferit la acest moment de mare însemnătate – punerea Pietrei de Temelie a Bisericii Celei Noi.
Acest pas reprezintă nu doar începutul unei construcții de cărămidă , ci temelia unei lucrări spirituale care va dăinui în inimile noastre și ale generațiilor viitoare. Este rodul credinței și unității care ne leagă, iar sprijinul dumneavoastră este o mărturie a iubirii față de Dumnezeu și față de semeni.
Mulțumiri speciale Înaltpreasfințitului Părinte Ioan pentru binecuvântarea și rugăciunile înălțate, dar și Domnului Primar pentru ajutorul neprețuit în realizarea acestui proiect. De asemenea, mulțumim tuturor celor care au contribuit și vor contribui la ridicarea acestei biserici, fie prin muncă, fie prin rugăciune și financiar.
Ne rugăm ca Dumnezeu să răsplătească cu harul Său pe toți cei care și-au adus și își vor aduce aportul la acest demers și să ne întărească pe toți în credință, pentru ca această biserică să fie un loc de închinăciune și de mângâiere sufletească pentru toți cei care vor păși pragul ei.
Cu aleasă prețuire și mulțumire,
Pr. paroh Dr. Nicolae Cosmin Drugan

Hram- Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare – 29 Sep 2024
Astăzi, duminică 29.09.204, la Duminica a -XIX cea după Pogorarea Sfandului Duh , cu inimile pline de bucurie și recunoștință, ne-am adunat pentru a prăznui cu evlavie Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare, un izvor nesecat de binecuvântare și ocrotire pentru noi toți. Prezența voastră, dragii mei, a făcut ca această sărbătoare să fie și mai luminoasă, iar rugăciunile înălțate împreună ne-au apropiat și mai mult de harul Maicii Domnului.
Doresc să adresez din inimă mulțumiri Părintelui Constantin Diboș, care, cu dragoste și dăruire, a fost alături de noi, și de asemenea, mulțumesc cu recunoștință Părintelui Toma Petru pentru prezența lor și pentru împreuna slujire, care ne-a unit și ne-a întărit în credință și rugăciune.

Nu în ultimul rând, vă mulțumesc tuturor celor prezenți astăzi. Prezența voastră este mărturia vie a unei comunități unite în iubirea față de Maica Domnului și față de Dumnezeu. Fie ca Icoana Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare să vă ocrotească pe fiecare în parte, să vă lumineze calea și să aducă alinare și sprijin în toate încercările vieții.
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți și să ne păzească sub acoperământul Sfintei Sale Maici!
Cu dragoste și mulțumire,
Pr.paroh Dr. Nicolae Cosmin Drugan
















